La exact o săptămână de când Lidia Drăgescu a decis să părăsească această lume, Vlad, fratele ei geamăn, a făcut o mărturie care te pune pe gânduri. În vârstă de 23 de ani, românca locuia în Londra împreună cu familia ei şi visa să devină medic.
Lidia Drăgescu, românca de 23 de ani care s-a sinucis aruncându-se de la galeria catedralei St. Paul din Londra locuia în Anglia împreună cu familia ei. Tânăra mai avea doi fraţi, dintre care unul geamăn.
În cadrul unui interviu, Vlad Drăgescu a mărtusirit pentru presa din Marea Britanie că sora lui nu ar fi avut vreun motiv întemeiat ca să îşi ia viaţa, dar ştia că nu era fericită. Fratele Geamăn al Lidiei a spus că aceasta îşi dorea să ajungă un medic de renume.
„În ultima vreme era foarte stresată, preocupată să-şi înceapă cariera ca doctor. După un an la Universitatea din East London urma să se mute la King’s College, spunând că trebuie să facă cel puţin un an de biologie şi chimie. A învăţat mulţi ani, voia cu disperare să fie chirurg, să opereze pe creier, era fascinată de creier (…) Nu era fericită în lumea asta. Aş da orice să pot să o aduc înapoi”, a declarat Vlad Drăgescu, fratele geamăn al româncei care s-a aruncat din turnul Catedralei Saint Paul din Londra, conform Pro TV.